Consiliul Concurenței a amendat cinci firme pentru trucarea unei licitații organizate de CNADNR

Consiliul Concurenței a amendat cinci firme pentru trucarea unei licitații organizate de CNADNR
Publicat: 27/11/2012, 18:46
Actualizat: 30/07/2014, 01:20

Consiliul Concurenței a sancționat cinci companii cu o amendă în valoare totală de circa trei milioane de lei (aproximativ 663.326 euro) pentru trucarea unei licitații organizate de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR).

Între firmele amendate se află și o companie – Plastidrum SRL – unde CNADNR deține 10% din pachetul de acțiuni, după cum reiese din cele mai recente informații de la Registrul Comerțului. Potrivit acestora, ultima înregistrare în Registrul Comerțului a Plastidrum SRL este 19 noiembrie 2012.

Un pachet de 88,9% din acțiunile Plastidrum SRL este deținut de Plastiroute Holding AG, cu sediul social în Elveția.

Sancțiunile au fost aplicate în cadrul investigației privind o posibilă înțelegere pentru atribuirea contractului „Lucrări de marcaje rutiere, longitudinale, transversale și diverse pe drumurile naționale din administrarea CNADNR”. Reprezentanții Consiliului Concurenței au precizat pentru gândul că licitația a fost organizată în 2006, iar investigația Consiliului Concurenței a fost declanșată în urma unei autosesizări în martie 2011.

Firmele amendate sunt Plastidrum SRL (amendă de 1,56 milioane lei), Signature Semnalizare SRL (11.573 lei), Swarco România SRL (33.012 lei), Swarco Heoscont Strassenmarkierung GmbH din Austria (1,19 milioane lei) și Eleftherios Kokkinakis LTD din Grecia (209.333 lei).
Cele cinci companii au participat la licitație în cadrul unor asocieri: Asocierea Plastidrum (S.C. Plastidrum S.R.L., S.C. Signature Semnalizare S.R.L.) și Asocierea Swarco (S.C. Swarco România S.R.L., Swarco Heoscont Strassenmarkierung GmbH – Austria, Eleftherios Kokkinakis LTD – Grecia).

„Înțelegerea anticoncurențială s-a realizat între cele două asocieri și a constat în coordonarea modului de acțiune la procedura de achiziție publică, astfel încât Asocierea Plastridrum să câștige licitațiile, iar Asocierea Swarco să asigure numărul minim, de doi participanți, necesar în cazul procedurii de licitație deschisă”, se arată în comunicat.

„Cele două asocieri s-au înțeles asupra ofertelor pentru lotul 2 – Craiova și lotul 6 – Iași: Asocierea Plastidrum și-a adjudecat contractele, iar apoi le-a cesionat către Asocierea Swarco. Înțelegerile de acest tip denaturează concurența în cadrul procedurii de achiziție publică și conduc la o creștere a prețurilor în detrimentul autorității contractante”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Contactați de gândul, reprezentanții CNADNR nu au dorit să comenteze asupra faptului că CNADNR deține 10% într-o firmă acuzată de licitații trucate și amendată de Consiliul Concurenței.

Legea concurenței interzice orice înțelegeri exprese sau tacite între agenții economici ori asociațiile de agenți economici, care au ca obiect sau au ca efect denaturarea concurenței, în special cele care urmăresc participarea, în mod concertat, cu oferte trucate la licitații sau la orice alte forme de concurs de oferte.

La începutul acestui an, Consiliul Concurenței a anunțat că investighează o posibilă înțelegere între 11 companii pentru participarea cu oferte trucate la licitațiile organizate de Primăria Capitalei prin Administrația străzilor pentru atribuirea unor contracte cadru de asfaltare și plombare a gropilor și bordurilor din București.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Sedus și jefuit de iubita româncă. Metoda prin care o femeia în vârstă de 47...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Rusia îşi concentrează forţele pentru o nouă invazie din nord în Ucraina. Avertisment al şefului...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Halep IUBEȘTE din nou?! E milionar în Top 300 Capital: : Așa s-a întâmplat
Florin Răducioiu, distrus după relația cu fotomodelul Janine Sârbu. Cum a aflat că e înșelat
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×